FIFA a respins, joi, recursul formulat de către cluburile Real Madrid și Atletico Madrid, echipe sancționate în luna ianuarie pentru nereguli la transferurile unor fotbaliști minori, iar cluburile vor avea interdicție la transferuri până în 2018.
O altă consecință a sancțiunii pe care Real Madrid o va ataca la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne este că jucătorii minori legitimați neregulamentar, conform raportului FIFA, nu vor avea drept de joc pe toată durata sancțiunii.
În mod paradoxal, printre jucătorii respectivi se numără și cei patru fii ai lui Zinedine Zidane, fost jucător la Real Madrid și în prezent antrenor principal al primei echipe.
Astfel, Enzo Zidane (21 de ani), Luca Zidane (18 ani – foto, alături de tatăl său), Theo Zidane (14 ani) și Elyaz Zidane (10 ani), toți legitimați la Real Madrid, nu vor avea dreptul să joace pentru galactici până în 2018. Asta deși toți au fost legitimați de Real în perioada în care tatăl lor, Zinedine Zidane, era jucător sau angajat al clubului pe alte funcții. O situație absurdă în viziunea omului care a câștigat trofeul Champions League cu Real Madrid atât ca jucător, cât și ca antrenor.
„Nu înțeleg nimic din această sancțiune! Pot să vorbesc despre ai mei, despre copiii mei. S-au născut aici, au trăit aici toată viața lor și e absurd ca ei să nu poată juca fotbal. E deranjant și nu înțeleg nimic. Sper să se rezolve rapid această problemă. Clubul va face totul să schimbe asta„, a declarat Zinedine Zidane într-o conferință de presă.
Oficialii clubului Real Madrid au anunțat deja că vor face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
„În lumina deciziei publicate astăzi, clubul nostru își exprimă regretul, considerând aceasta o decizie injustă și contrară principiilor fundamentale de drept. Vom demara imediat procedurile necesare pentru un apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), solicitând ca decizia să fie revocată”, se arată în comunicatul emis de Real Madrid.
Este o situație similară cu cea care prin care a trecut FC Barcelona. FIFA a anunțat pe 16 ianuarie că a descoperit nereguli la Real și Atletico în transferurile unor minori. Cele două cluburi au încălcat mai multe articole din regulamentul FIFA, în momentul în care au legitimat mai mulți copii.
Real Madrid și Atletico Madrid au făcut apel, însă FIFA a anunțat astăzi că menține interdicția. Astra înseamnă că cele două echipe din Madrid n-au voie să legitimeze jucători în următoarele două ferestre de transferuri, adică în această iarnă și în vara lui 2017. De asemenea, Real și Atletico au fost amendate cu 823.739 de euro, respectiv 329.495 de euro. Potrivit comunicatului FIFA, Real și Atletico au dreptul să vândă jucători în această perioadă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER